Conform celor mai noi date publicate de Acarom.ro, în luna octombrie 2022 au fost produse în România un număr de 43.452 de autoturisme.
Dintre acestea 28.941 unități au fost produse în uzina DACIA de la Mioveni și 14.511 unități au fost produse de uzina FORD de la Craiova.
Pe primele zece luni din 2022, producția de autoturisme în România a atins volumul de 425.423 unități. În dreptul celor de la Dacia există un număr de 258.569 de unități, iar la Ford Craiova 166.404 de unități.
Rezultatul reprezintă o creștere cu +27.7% față de perioada similară din 2021 (333.179 unități), dar și o creștere cu +19.35% față de perioada similară din 2020 (356.421 unități). De asemenea, a fost înregistrată o creștere cu +4.3% față de perioada similară din 2019 (407.931 unități).
În ceea ce privește înmatriculările, tot Asociația Constructorilor de Automobile din România informează că acestea au crescut cu +9.71% față de octombrie 2021, atingând un volum de 10.541 unități.
Pe primele zece luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 105.817 unități, în creștere cu 8.19% față de perioada similară din 2021, respectiv 97.870 unități.
Autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România a atins în octombrie 2022 cifra de 26.390 unități, o scădere de –20.27% față de octombrie 2021.
Pe primele zece luni din 2022, înmatriculările de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 268.382 unități, în scădere cu –20.65 % față de perioada similară din 2021, respectiv 338.241 unități.
DACIA = 30.906 de unități
TOYOTA = 8.623 de unități
HYUNDAI = 8.202 de unități
FORD = 7.481 de unități
SKODA = 7.168 de unități
VOLKSWAGEN = 6.817 de unități
RENAULT = 6.299 de unități
PEUGEOT = 3.056 de unități
MERCEDES = 2.977 unități